Tata Minca - La Japsa rosie
de Panait Istrati
IV.
La Japsa rosie
La Japsa Rosie, baltile sunt, totodata, marinimoase si crude, ca tot ce e forta inconstienta pe pamant.
Aici, Siretul tuna, ameninta, distruge si creeaza, fara preget: aici izbeste el, cu toata dragostea si cu toata mania lui. Japsa Rosie este lacasul unde el mai continua sa arda untdelemnul sfant al patimei lui contrariate. Cine vrea sa-i violeze acest refugiu, e mai dinainte juruit pierzarii.
Aci, bungetul stufos e des ca o perie si inalt de cinci metri. Solul e tradator. Megiesia, mai mult decat primejdioasa. Caruta, vita nu patrund. Omul, aceasta vita care intra peste tot, patrunde, dar nu fara sa iasa macar cu o zgarietura otravita, pe care o va pastra toata viata.
Lupul e totdeauna prezent si gata sa te sfasie. intepatura tantarului iti arunca trupul in flacari. Chiar si lipitoarea, atat de binefacatoare in medicina, iti sare in obraz si te orbeste. tantari si lipitori formeaza, in aer si in apa, o puzderie compacta. Lupii, stransi in haite, isi deschid drum, suferind si ei aproape cat omul.
Asta e latura mortala a Japsei Rosii. Mai e una care te innebuneste.
De-abia a trecut o jumatate de ceas de cand te afli in acest desis, doborand cu tarpanul o papura cum nu intalnesti nicaieri.
si iata ca o umezeala arzatoare iti taie rasuflarea, iti intuneca mintea si te face sa-ti sfasii vestmintele, sa te lasi gol. serpi de apa, inofensivi, ti se catara pana la gat, il inconjura o clipa, zburdalnici, apoi sar in toate partile ca niste tasnituri de apa neagra. Atingerea lor e mai dureroasa decat o descarcatura electrica.
in vremea asta, mii de atisoare vascoase, subtiri si dese ca o casa de paianjen, iti imobilizeaza pielea mainilor si a fetei, intr-un ceas, te pomenesti cu ochii lipiti. Daca astepti momentul acela, nu mai stii pe unde sa fugi, nici sa-ti gasesti caruta si drumul spre casa.
si, cu toate astea, aci, la Japsa Rosie, batranul Andrei Ortopan, tatal lui Mincu, a gasit cu cale sa-si ridice o mandra coliba, sa-si faca rost de munca rodnica si sa vietuiasca.
Mos Andrei fusese, in tineretea lui, popa. Din apriga chemare; el slavea pe Domnul si voia sa slujeasca pe oameni. Dar, vai! El nu slavea numai pe Domnul, ci toata viata cu care Creatorul indoapa uneori anumite din fapturile sale umane. si atunci, nu mai fu cu putinta parintelui Andrei sa slujeasca pe oameni, nici sa slaveasca pe Dumnezeul vladicii lui, care-l goni din sfantul lacas.
Greseala parintelui Andrei Ortopan fu grava, chiar de la inceputul apostolatului sau: insurat si preot, el nu fu omul femeii lui decat o noapte, intaia din scurta lor existenta comuna. Apoi, barbat frumos, el isi pustii parohia si chiar judetul. Popa Andrei fu zeul trupesc al tuturor zeitelor patimei trupesti. Blesteme si binecuvantari se abatura, deopotriva, deasupra capului sau. in sfarsit, i se lua darul si fu impins in bratele satanei.
El avea atunci treizeci de ani, multa vlaga de cheltuit si nici un ban in buzunar. Andrei Ortopan disparu in lume si fu uitat. Dupa treizeci si cinci de ani, oamenii batrani din lunca recunoscura pe fostul preot, in persoana unui chipes mosneag, cam zdrentaros, dar plin de vioiciune, plin de viata, multumit de toate si gata sa vina in ajutorul celor invinsi. Mos Andrei nu era singur. Un flacau de saptesprezece ani il insotea peste tot: era Mincu, fiu-sau. Nu-i vedeai niciodata pe unul fara celalalt.
Acestea se petreceau intr-o vreme de vara. Tatal si fiul, lipsiti de adapost, manau pe unde ii apuca noaptea, roboteau oriunde era o paine de castigat, se hraneau numai cu zarzavaturi si nu faceau nimanui nici un rau, dimpotriva.
Unii incercara sa le dezlege limbile, dar nu obtinura nimic precis, fiul fiind prea tanar ca sa poata sti ceva, iar tatal, cu toata firea lui deschisa, stiind totdeauna sa opuna o tacere inteleapta, curiozitatii satesti. La urma, fura lasati in pace. Apoi, nimeni nu-i mai lua in seama.
Dar, intr-una din zilele anului urmator, cojanii vazura ca cele mai frumoase cosnite si rogojini ieseau de la Japsa Rosie, purtate de spatele lui Mincu, care le ducea la targul din Braila.
Cum era cu putinta?! Caci, sa traiesti la Japsa Rosie, e ca si cum ai trai in iad!
si totusi...
Pe un grind, ceva mai ridicat deasupra nivelului mijlociu ai apelor, mos Andrei ingramadise cateva mii de maldare de stuf, pe care le intepeni, cum putu mai bine, cu lut si pari. Astfel, batatura micii lui gospodarii fu inaltata cu un metru, dar asta nu ajungea, ca sa-l puna la adapostul inundatiei. Iata de ce el o inconjura de un parapet larg si inalt de doi metri, adevarat zid de fortareata, facut din doua imprejmuiri de salcii impletite si umplute intre ele cu pamant. Salcia, gasindu-se in elementul ei, crescu de pretutindeni si cimenta cu radacinile ei parapetul.
"Acuma, frate Siretule, pofteste de da navala!" isi zise mos Andrei.
Siretul incerca, bineinteles, si nu putu nimic impotriva lui Ortopan, caci il vedem mereu tinandu-se teapan in cetatea lui de la Japsa Rosie.
Afara de fiu-sau, care-l ajuta in toate, mos Andrei n-are in preajma lui alte fiinte decat un caine si doua capre. Nici pasare. Nici porc, nici vaca, nici cal, ca la orice gospodarie taraneasca. Casuta - doua incaperi stramte - e toata numai din lut, stuf si lemn de salcie. intr-una din odai sta, impunator ca stapanul lui, razboiul de tesut rogojini si cosuri. in cealalta, un pat de scanduri si soba. Ordine si curatenie, ori incotro ai intoarce privirea. Totul e aspru, batos, monahal. Zidurile sunt varuite.
Nu vezi decat putine lucruri de gospodarie: o masa rotunda, joasa, trei scaunase, o putinica pentru apa de baut, strachini, linguri de lemn, un ceaun pentru mamaliga si o oala de pamant. O plosca si o pusca cu doua tevi sunt spanzurate in cui. intr-un colt, o lada cu malai, in alt colt, un sunduc continand vestmintele si rufaria sihastrului.
in atelier, frumoase caiere de tei si papura cojita, atarna pe pereti. Ele se torc la cicarac, ca sa slujeasca de urzeala si bataie rogojinilor. Sa le dezmierzi, e o placere. Sa le torci, iti amortesc mainile. Caierele astea raspandesc un placut miros de fan cosit. Pe o gaura din tavan, te urci in pod, care e plin cu rogojini si cosnite.
Aceasta linistita locuinta, ocupand o mica suprafata, e imprejmuita de-o adevarata padure de salcii, care, crescand chiar in parapet, constituie o puternica aparare naturala impotriva inecului.
Opera de titan.
Patrunzi inauntru, pe un fel de urcus care se opreste la nivelul bataturii, deasupra careia se inalta casuta si imprejmuirea de salcii. O taietura, numai cat corpul unui om si usor de astupat, deschide in parapet o trecere putin comoda. Ea n-are poarta. Dar, de indata ce intri, cainele latra furios. Un cap de patriarh umple cadrul interior al unei ferestre dinspre curte: o fata aramie, jupuita, paroasa, cu o mare barba cenusie; doi ochi, cu privirea patrunzatoare, dar blanda, te fixeaza, ca si cum ar voi sa-ti spuna: Pace voua !
Mos Andrei e foarte inalt si drept ca stuful, care-l ascunde de ochii lumii. Lunga-i chica o are toata trasa pe spate si adunata in coc, asa cum o purtau altadata preotii nostri. Corpu-i, pe care-l ghicesti, dupa miscari, mladios si tare, este, de la gat pana la glezne, invaluit intr-o sutana de postav cenusiu. Picioarele goale in galenti. Mers de hoinar. Voce bogata de toate gamele barbatesti.
*
Era aproape de miezul noptii, cand, in ziua aceea hotaratoare pentru soarta Mincai, mos Andrei isi vazu feciorul sosind ca o furtuna si, fara sa rosteasca un cuvant, aruncandu-se cu fata la pamant, la picioarele sale, unde de-abia mai sufla.
Spectacolul ce-l ofera strazile unui oras in care holera seceta oameni cu duzinile deodata, e mai putin dureros decat acela pe care-l ofera o singura fiinta umana, a carei inima e devastata de gelozia patimei trupesti. E fiindca, suferintei celor dintai, moartea ajunge. Suferintei celui din urma, moartea nu e de-ajuns, caci aceasta se teme sa nu duca chiar si in mormant amintirea fiintei iubite, pe care o abandoneaza dezmierdarilor altor maini.
Andrei Ortopan nu cunoscuse niciodata acest martiriu, dar fiu-sau era propriul lui sange, si el incerca sa-i vie in ajutor. Sfortarile lui nu reusira nici macar sa-l faca sa rosteasca un cuvant, ori sa ridice un brat. El se resemna sa-l vegheze, sezand pe un scaunel si privind trupul cuprins de convulsiuni al fiului sau. Nu pentru intaia oara, mos Andrei isi vedea baiatul chinuit de aceasta durere, pe care el o ignora: de cate ori Minca se ducea la curte ca sa intervie pe langa boier, pentru o nevoie ori pentru alta, de-atatea ori lungi ceasuri de suferinte pustiau sufletul lui Mincu. Dar, intr-un asemenea hal, el nu-l vazuse inca.
Bietul baiat, nu voia sa supere pe batran, marturisindu-i tot ce-i rodea inima. De altfel, neavand curajul sa cerceteze mai de aproape, el nu stia daca relatiile iubitei lui cu Mandrescu erau vinovate, ori numai prietenesti. Totusi, de la ivirea lui Sima, el spuse tatalui sau ca, daca cineva ii ia cu sila iubita, el va face moarte de om.
Mos Andrei lua incetisor pusca din cui si se duse s-o ascunda intre niste maldare de stuf, in dosul casei. El isi zise: "Asadar, prietenul meu Alexe vrea sa vanda pe fiica-sa lui Sima. Dumnezeu sa-l pedepseasca! si, pana la Dumnezeu, Mincu e in stare sa-si faca dreptate singur".
Afara, cerul instelat si linistea firii il imbiata la o scurta preumblare. El dadu drumul cainelui si pleca, in voioasa lui tovarasie, sa hoinareasca prin preajma locuintei de-a lungul Siretului.
Noaptea, salbaticia locului si propria lui neliniste ii prinsera inima ca intr-un cleste. Andrei Ortopan indoi genunchiul la pamant:
- Doamne! Doamne! de ce ales-ai tu faptura ta cea mai plapanda, ca s-o strivesti in chinuri pe care nu le cunosc fiinte mult mai tari ca omul? Nevrednicul tau servitor iti multumeste pentru toate patimele cu cari i-ai umplut inima, dar iata ziua platii din urma: tu lovesti in fiul meu si imi intristezi batranetile! Trebuie, oare, sa platim mereu? si de ce? Care e rostul zidirilor tale? La ce bun atata simtire, daca, cu cat te ridici mai sus deasupra animalitatii, cu atat trebuie sa-ti rascumperi bucuriile, prin crancene suferinti? Dumnezeule mare! Iarta pe pacatosul tau! Usureaza-mi fiul!
Dumnezeu, care e neinteles, ierta pe Andrei Ortopan si ii usura pe loc fiul, trimitandu-i pe iubita lui Minca.
Ea se strecura ca o umbra, cu un pachet la subsuoara, pe cand Ortopan se ruga, cu cainele langa el, care-l privea nedumerit. Batranul, ca si tovarasul sau, habar n-aveau. Dupa ce inchise cainele intr-o cusca cu gratii, care-l apara impotriva unui posibil atac nocturn al lupilor si-i ingaduia sa vegheze asupra locuintei, mos Andrei intra in casa. Mare ii fu mirarea, cand vazu ca Mincu nu se mai afla in locul unde-l lasase:
- Laudat fie numele Domnului! striga fostul preot. Tot a putut sa se scoale si sa se urce in pod. Asta-i o minune!
Ortopan stinse lampa si se lungi pe patul lui de scanduri, multumind din inima lui Dumnezeu. Dar, curand, niste soapte ce veneau din pod, il facura sa strige din nou:
- A! Minca a facut minunea! Ei, oricum Domnul ramaie laudat.
si batranul adormi.
Cu un ceas inainte de-a se crapa de ziua, mos Andrei aprindea lampa si se aseza la razboi. Cu bratele goale pana la umeri, mainile de otel insfacau cu dragoste vatalele si tranteau voiniceste spata peste tesutul vegetal, care sporea vazand cu ochii. Toata casa era zgaltaita. Dupa fiecare bataie, ca si cum ar fi voit sa stearga un praf inexistent, mainile i se plimbau intr-o larga dezmierdare peste toata suprafata noua a rogojinii. Apoi, degetele lui alergau printre franghiutele de tei, introducand, din ambele parti deodata, fire moi de papura cojita.
Andrei Ortopan incheiase o rogojina si se pregatea s-o scoata din razboi, cand, odata cu ivirea zorilor, un latrat aprig il facu sa tresara. El alerga la poarta.
Alexe Vadinoi sta teapan, cu pusca la spinare, galben ca ceara.
- Andrei! Da-mi fata!
- Alexe! Fiica ta e a fiului meu! Cu voia lui Dumnezeu si a ei!
- Nu vreau sa am un ginere, fecior de rogojinar!
Ortopan incrucisa bratele pe piept, plin de dispret.
- Ai voi poate sa-l ai de ginere pe Mandrescu! Ah, sufletelul curat al taranilor nostri! Nu se afla unul singur printre voi, care sa nu vrea sa fie in locul boierului si, ca el, sa jupoaie pe aproapele lui! "Fecior de rogojinar"! Sarmane Alexe, care n-ai cu ce-ti cumpara o camasa!
- Ajunge! Am venit sa-mi iau fata!
- N-ai s-o iei, decat trecand peste trupul meu!
- Atunci, vino!
Amandoi batranii coborara colina si se oprira pe un mic platou dezvelit, deasupra Siretului.
- Cum vrei sa ne luptam? intreba Ortopan.
- Dupa moda veche, socot eu: lupta dreapta, pana ce unul din noi va ramane la pamant...
- ... Ori va fi pravalit in Siret! completa rogojinarul.
- Cum vei voi...
Ei se dezbracara in izmene, goi pana la buric. si, pe loc, cele doua trupuri se inlantuita intr-o izbitura inabusita.
Cu toata diferenta de varsta, partida era perfect egala.
Lupta, fara preget, dura de-un ceas, cand soarele, ridicandu-se deasupra padurii de salcii, improsca cu flacarile lui trupurile asudate ale celor doi potrivnici.
in clipa aceea, doua voci - una de barbat si alta de femeie - rasunara dedesubtul platoului. Minca si Mincu, inlantuiti de gat, cantau:
sapte gaste potcovite. Lele, draga mea. Au plecat sa se marite. Lele, draga mea.
Ortopan si Vadinoi, dintr-o singura vointa, incetara lupta si alergara la Siret. Ei isi vazura copiii, mergand pe malul apei, cu fetele aprinse de soare, fericiti.
- Vezi? zise Andrei. Ce mai vrei?
- imi vreau fata!
Cuvintele lor fura auzite de cei doi amanti, care se oprira inlemniti in fata ciudatului spectacol ce li-l ofereau parintii lor. Mincu voi sa se repeada, furios, in ajutorul lui tata-sau. Minca il retinu cu hotarare. si, punandu-i mainile pe umeri, ii sopti:
- Asculta-ma! Nu putem nimic impotriva soartei. Ma duc acum cu tata si ma voi marita cu Sima, dar nu voi fi niciodata a lui! Tu vei fi barbatul meu, in vazul tuturora. Cu chipul acesta, el ma va goni intr-o zi. si, atunci, nimeni nu va mai avea nimic de zis.
Mincu lasa capul sa-i cada pe piept. Minca i-l saruta cu patima si lua drumul casei parintesti.
Tata Minca - Varsatura Siretului
Tata Minca - S-a pierdut noatenul
Tata Minca - Tata Minca se gresise
Tata Minca - La Japsa rosie
Tata Minca - Sima si bunastarea lui
Tata Minca - Barbat pe masura
Tata Minca - Inecul
Tata Minca - Razbunarea lui Sima
Tata Minca - Retragerea apelor
Tata Minca - Milostivul satului
Tata Minca - Descompunere
Tata Minca - Indreptare
Aceasta pagina a fost accesata de 2152 ori.
