Tata Minca - Descompunere
de Panait Istrati
XI.
Descompunere
O fasie de crep negru, lunga de treizeci de metri, acoperea cu doliul ei cele doua mari firme "Sima Caramfil", formand unul din unghiurile drepte ale Bulevardului Carol cu Strada Victoriei.
Era un doliu care nu provoca decat uimire. Un altul, plin de o sincera tristete, se desfasura dinapoia celor sapte usi zavorate ale frumoasei intreprinderi: carciuma-bacanie-locanda.
In ultima luna, raposatul nu mai pusese piciorul in magazinele lui. si, care mai de care, urma sa sterpeleasca ce-avea sub mana. O faceau in chip firesc, printr-o invoiala subinteleasa, fiecare prevazand deznodamantul fatal al stapanului si nemaiavand de cine sa se teama.
Acum, cand mari peceti de ceara rosie erau puse peste tot, un repaos profund cufunda cele trei localuri intr-o tacere elocventa.
in restaurant, bucataria ramasese vaduva de mandra ei aramarie. Toata fusese furata in ultima zi a dramei. Gramezi de farfurii si servicii nespalate zaceau peste tot, printre resturi de carne si zarzavaturi, care incepeau sa putrezeasca.
Carciuma prezenta un aspect mai putin lamentabil, cu toata neoranduiala paharelor, carafelor si sdclelor de rachiu. Aci, in fundul pamantului, trebuia cautata dovada trecerii vandalilor: cele mai bune vinuri, cele mai fine rachiuri disparusera aproape toate. De mai bine de doua luni, in fiecare seara, enorme damigene plecau pentru o destinatie cunoscuta numai de tejghetar.
Dar bacania era aceea care purta urmele celei mai crude devastari.
Orice mare magazin de alimentatie, frumos oranduit, nu-i nimic alt decat dorinta noastra de-a trai, privita prin patima stomacului.
Aceasta dorinta, pe care mii de ochi au reflectat-o in mandra bacanie a lui Sima, nu mai era acum decat un hardau cu murdarii. Lazi sparte, saci spintecati isi raspandeau continutul peste tot. Nenumaratele sertare zaceau cascate. Carnataria mucezea. Rafturi, altadata frumos garnisite cu tot felul de cutii, pachetele, borcanase, sticlute, semanau cu o gura stirba. Dusumeaua era acoperita cu masline, nuci, migdale, alune, stafide, macaroane sfaramate, orez, untdelemn varsat.
In umbra acestui cimitir, soarele proiecta, prin crapaturile obloanelor, fasii de lumina albastruie.
Navala darurilor in natura ale lui Sima contribuisera mult la acest vandalism, mai ales in dimineata in care lumea afla de moartea donatorului. Tot plangandu-l cu lacrimi sincere, taranii o luara la goana spre oras ca sa incaseze proviziile, inainte de-a fi prea tarziu.
Atunci, nu mai stiu nimeni sa distinga intre dar si jaf. Se incarca in zece carute deodata, fara nici un control. Chiar si stocurile depozitului de marfuri fura, in parte, ridicate, nu se stie de cine.
Pe la pranz, sosirea autoritatilor si sigilarea generala pusera capat jafului.
Se intamplase ca tocmai in ziua aceea sa fie o vreme frumoasa, dupa o saptamana de ploaie. si, ar fi fost o bucurie pentru toata lumea, daca soarele n-ar fi stralucit deasupra unor sate care incepeau sa-si ingroape primele victime ale epidemiilor si foametei de care sufereau, de la retragerea apelor.
Carutele taranilor ce se intorceau cu provizii se incrucisau cu acelea cari transportau cosciuge, drumul fiind acelasi ca sa vii acasa, ori sa te duci, in sens contrariu, la cimitir. Nici un convoi nu lua in seama la ce transporta celalalt. Rar vedeai pe cineva apropiindu-se, sa se descopere si sa se inchine la trecerea unui mort. Rar, de asemenea, zareai doi ochi umezi de plans, intorcandu-se, invidiosi, sa se uite dupa o caruta cu provizii.
Toata lumea era satula, si de boala lunga, si de sanatate nestramutata. Lupta era tot asa de apriga ca s-o combati pe cea dintai, precum s-o induri pe cea de-a doua. Fiecare dorea din tot sufletul sfarsitul acestei lupte, fie si cu pretul unui cataclism: un mare foc, o noua inundatie, ori o moarte colectiva.
Vedeai cum te navaleste incet moartea si putreziciunea. Totul murea imprejur si totul putrezea. Prin casele oamenilor, putreziciunea incepea inaintea mortii si continua dupa ingroparea cadavrului, cei ramasi in viata fiind ei insisi pe jumatate putrezi.
Mortalitatea printre dobitoace si pasari mergea, mana in mana, cu aceea a oamenilor. Satul era plin de lesuri de oi, porci, curcani, gaste, gaini, uneori de caini si de pisici. De multe ori, nu se stia pe unde zac si trebuia sa se ia omul dupa miros, ca sa descopere starvul si sa-l ingroape.
Prin baltoace, prin santurile soselei, ca si in plina campie, hoituri de vite mari, inecate prin alte parti si aduse de ape rasareau zilnic din noroaiele ce le acopereau si faceau aerul peste putinta de respirat. Chiar si vegetalele, papusoaie si zarzavaturi surprinse de apa, formau mlastini imense si aproape tot asa de imputite ca si acelea unde zacea un les. Batranii de pe "Varsatura" nu-si aminteau sa mai fi trait asemenea nenorociri.
Deseori intalneai oameni cari alergau pe camp dupa o gura de aer curat, satui de duhoarea din casa, din curte, din sat. Multi suportau mai usor foamea decat o astfel de putoare universala.
Starea aceasta dura aproape toata toamna, care fu blanda. Ceruri de plumb alternau cu zile pline de soare. La sfarsit, taranii reusira sa scape de bolesnita, care se duse, multumita. Atunci, toti tabarara pe starvuri, batand santurile, gradinile, tarinele, si ingropand pana la cel din urma.
Pe la inceputul lui decembrie, un ger uscat impietri toata firea.
Tata Minca - Varsatura Siretului
Tata Minca - S-a pierdut noatenul
Tata Minca - Tata Minca se gresise
Tata Minca - La Japsa rosie
Tata Minca - Sima si bunastarea lui
Tata Minca - Barbat pe masura
Tata Minca - Inecul
Tata Minca - Razbunarea lui Sima
Tata Minca - Retragerea apelor
Tata Minca - Milostivul satului
Tata Minca - Descompunere
Tata Minca - Indreptare
Aceasta pagina a fost accesata de 2270 ori.
